Dragostea si Ura

Am asistat fara voia mea la o discutie intre doua adolescente  … una dintre ele  isi confesa marea iubire … “stiu ca ma iubeste si  il voi iubi toata viata” … zambeam si parca o dara de fericire mi se scurgea in suflet … simteam in mine fericirea acelei fete indragostite parca pentru tot restul vietii … Dupa numai o singura zi, am auzit aceeasi fata rostind: “il urasc atat de mult” … M-am indepartat trista, tacuta si in acelasi timp uimita cum, de la o zi la cealalta, dragostea aceea mare deja se transformase atat de simplu in ura.

Este straniu sa vezi cum uneori dragostea, acel minunat sentiment care ne inalta, este minimalizat, apoi redus, cu o atat de mare  usurinta, la nivelul unui  sentiment distructiv si josnic precum ura … Iubim si totusi uram … iubim si totusi ii ranim pe oamenii pe care ii iubim. Poate ca se intampla fara voia noastra, poate ca nu avem nici cea mai mica intentie de a rani pe cineva si totusi o facem … o facem crezand ca dragostea ne da dreptul sa gresim si sa deschidem rani adanci in sufletul celui pe care-l iubim … Cand iubim, nu ranim, nu aruncam la intamplare cuvinte care dor … cand iubim respectam, ne alegem cuvintele, avem grija ca ele sa nu aduca lacrimi, facem totul ca cel de langa noi sa ne simta sentimentele, sa simta caldura lor … pentru ca dragostea vine din adancul sufletului nostru … Este destul de trist cand ma gandesc ca oamenii uita de multe ori ce insemna sa iubeasca … compun poezii, fac declaratii, isi striga dragostea eterna … si totusi o trateaza cu atata simplitate, nu fac nimic ca ea sa dureze … Aud atat de des acest “te voi iubi mereu” si totusi multi dintre cei ce-l rosestesc uita in secunda urmatoare ca au jurat dragoste unei persoane si isi indreapta privirile spre o noua cucerire, parca dorind sa adauge un nou trofeu la colectia de iubiri. Oamenii pasesc atat de usor peste sentimentele lor, nu fac nici un minim efort pentru pentru a se opri, macar pentru a privi inapoi … De multe ori dragostea se pierde printre rautati, ura  si egoisme … iar oamenii ajung sa se dezumanizeze, sa se  piarda printre regrete si pareri de rau si asta doar pentru ca trateaza cu prea mare usurinta un sentiment atat de profund, pentru ca nu inteleg ce inseamna cu adevarat dragostea, pentru ca nu sunt capabili sa dea duritate acestui sentiment, pentru ca de multe ori o confunda cu o  pasiune de moment, o cucerire  si atat. Ce pacat ca oamenii murdaresc un sentiment atat de sublim si-i dau valoare de “nimic”!

“Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva.”